Un street artist celebru, dar căruia, în fapt, nu îi cunoaşte nimeni adevărata identitate şi care nu are nimic de-a face cu filmmaking-ul, decide să facă un documentar despre un proprietar de magazin de haine care îşi filmează toată viaţa, în cele mai mici amănunte, şi care, la un moment dat, vrea să facă un film despre street art şi, mai ales, despre primul artist, pentru ca, mai apoi, să devină, la rândul lui, cât se poate de voluntar şi de brusc, un „pictor” recunoscut în toată lumea şi vândut pe sute de mii de dolari. Fraza asta sună îngrozitor pentru limba română, ştiu, dar ar fi sunat şi mai îngrozitor dacă ar fi fost rostită în urmă cu vreo 50-60 de ani, indiferent în ce limbă de pe glob. Sau, dacă nu ar fi sunat neapărat îngrozitor, ar fi fost, cu siguranţă, demnă de a ocupa un loc de cinste într-un catalog-manifest al suprarealiştilor.
(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
Un street artist celebru, dar căruia, în fapt, nu îi cunoaşte nimeni adevărata identitate şi care nu are nimic de-a face cu filmmaking-ul, decide să facă un documentar despre un proprietar de magazin de haine care îşi filmează toată viaţa, în cele mai mici amănunte, şi care, la un moment dat, vrea să facă un film despre street art şi, mai ales, despre primul artist, pentru ca, mai apoi, să devină, la rândul lui, cât se poate de voluntar şi de brusc, un „pictor” recunoscut în toată lumea şi vândut pe sute de mii de dolari. Fraza asta sună îngrozitor pentru limba română, ştiu, dar ar fi sunat şi mai îngrozitor dacă ar fi fost rostită în urmă cu vreo 50-60 de ani, indiferent în ce limbă de pe glob. Sau, dacă nu ar fi sunat neapărat îngrozitor, ar fi fost, cu siguranţă, demnă de a ocupa un loc de cinste într-un catalog-manifest al suprarealiştilor. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
