vând fum: din pateticul jurnal fara miza al bietului teofan batranul fara umbra

Se afișează postările cu eticheta din pateticul jurnal fara miza al bietului teofan batranul fara umbra. Afișați toate postările

2 august 2010

Din pateticul jurnal fără miză al bietului Teofan, bătrânul fără umbră (3)

luni, aproape

*Îmi spune că Du

mnezeu este dans. Dar Dumnezeu este putred, este însăşi moartea dacă îl trăieşti mai mult de o clipă. A dansa doar pentru un moment, a nu dansa niciodată până la capătul melodiei – iată singura dulce păcăleală pe care Dumnezeu o întinde în faţa noastră – o păcăleală perfect umană, o păcăleală care ne face să intrăm mereu în acelaşi joc dement: plătim cu o infinită cădere pentru o clipă de beţie în care nu facem altceva decât să ne vedem şi mai clar nimicnicia; plătim cu o infinită beţie hiperlucidă în întuneric pentru iluzia preaplinului unei clipe de beţie animalică în lumină.

29 iulie 2010

Din pateticul jurnal fără miză al bietului Teofan, bătrânul fără umbră (2)

joi, lângă mine

Orice poet e

o groapă plină cu sfârcuri. Mi-a zis-o Cioran azi dimineaţă, în vis. În visul meu sau al lui? Ce imbecilă întrebare! Arată-mi-l pe ăla care ştie dacă nu cumva eu sunt o prelungire a vieţii lui Emil cel bătrân şi cu părul dat peste cap sau dacă nu cumva Emil cel bătrân şi cu părul dat peste cap nu îşi lipeşte ochiul gigantesc de o gaura împuţită prin care priveşte în lumea mea. Nici măcar dacă aş fi curios n-aş şti dacă zâmbeşte. Am spus deja că nu i-aş putea vedea decât ochiul albastru, în mod sigur belit a moarte. Asta, desigur, dacă aş crede în sens, în înlănţuiri logice, în cauze prime, în schimbări sau în ferestre umplute de ochi giganteşti.

Orice poet e o groapă plină cu sfârcuri. Sfârcuri prăfuite şi stafidite. De ce? Spune-mi, Teofane, ce vezi acum. Ce vezi, incluzând pagina asta sau excluzând-o? Fă o interpretare exhaustivă a imaginii pe care o ai în faţa ochilor în momentul ăsta. Fă-o. Poţi vreodată să spui tot? Poţi să-l descrii pe tipul ăla ce se scobea în nas în autobuzul de azi-dimineaţă sau uşa ruginită a scării blocului văzută de peste drum, aseară, când ploua de rupea pământul? Poţi să reconstitui la modul total, absolut, irefutabil chestiile astea? Toate încercarile sunt sfârcuri prăfuite şi stafidite. Toată lumea se închină la ele şi le linge în extaz. Frică şi cutremur, frică şi cutremur! Scârbă şi vomă, adevăr grăieşte gura mea, pe marginile unor gropi cu sfârcuri amputate.

jean-paul sartre giovanni papini ion barbu andrzej zaniewski bohumil hrabal albert camus georges bataille jean-jacques rousseau franz kafka leonard cohen charles bukovski arthur rimbaud thomas morus george orwell andré gide mario vargas llosa constantin noica petronius francis bacon samuel beckett james joyce charles baudelaire lev tolstoi aldous huxley eugen barbu salman rushdie orhan pamuk max blecher eugen ionescu edgar allan poe benedict spinoza gustave flaubert karl raimund popper mihail bulgakov boris vian john fowles urmuz milan kundera roland barthes patrick süskind søren kierkegaard emil cioran nikolai vasilievici gogol henri bergson voltaire marcel proust pierre corneille blaise pascal paul verlaine jacques derrida luigi pirandello feodor mihailovici dostoievski bertrand russell george bacovia erich maria remarque louis-ferdinand céline mircea cărtărescu anton pavlovici cehov teofan plaut giovanni pico della mirandola johann wolfgang goethe ludwig wittgenstein montesquieu émile zola kurt vonnegut vladimir nabokov ayn rand julien green lucian blaga nikos kazantzakis jack kerouac truman capote mircea eliade benvenuto cellini pierre corneille henrik ibsen knut hamsun federico garcía lorca robert musil rainer maria rilke william shakespeare oscar wilde t. s. eliot platon

Acum aştept crunta-mi pedeapsă. Tocmai m-am aşezat între cioclii sfârcari. Aştept. Aştept. Şi totuşi, vocea lui vine înainte ca el să caşte gura. Te iubesc. Şi mi-e imposibil să nu te iubesc. Ăsta e singurul motiv pentu care nu-mi vine încă să cred că te urăsc, scaramouch.

22 iulie 2010

Din pateticul jurnal fără miză al bietului Teofan, bătrânul fără umbră (1)

joi, lângă apă

* Care est

e blestemul suprem? A nu fi niciodată lucid sau a-ţi câştiga definitiv luciditatea?

* A fi hiperlucid – până acolo unde nu te mai poţi identifica cu nimic. A nu te mai putea recunoaşte în celălalt sau în tine însuţi. A crea doar pentru a te opune mai apoi creaţiei tale. Dumnezeu se opreşte în ziua a şaptea pentru a se odihni. Va mai dobândi oare hiperluciditatea care a dat naştere creaţiei? Adevăratul eu – cel hiperlucid sau cel care „se odihneşte”? Dumnezeu creează doar pentru a se recunoaşte pe sine în opoziţie cu creaţia sa? Hârtia ascunsă în haina lui Pascal. E nevoie de o lipsă exclusivă, totală şi continuă de luciditate, în opoziţie cu exclusivitatea unei hiperlucidităţi continue şi chinuitoare? Există alternanţă între cele două, există trecerea de la una la cealaltă? Există întoarcere din cădere? Da, dar ea nu va mai însemna niciodată o urcare. Hiperluciditatea morbidă din starea de „lowest of the low”, de unde orice urcare nu poate fi decât o iluzie. A crede ca te poţi reconstrui din propriile ruine este o iluzie – una dintre cele mai frumoase iluzii şi, totuşi, o iluzie. Care este miza fericită din a vedea clar peştii putrezi şi pâinile mucegăite din noroiul pestilenţial în care te scalzi? A putea să vrei cu adevărat să te bălăceşti întocmai ca o fiară şi niciodată ca un zeu în mlaştina în care ai căzut – iată un lucru a cărui posibilitate este din nou o iluzie. Poate cea mai frumoasă dintre iluzii.

* Cum poate fi atât de dureroasă căderea din beţia de orice fel, când eşti atât de conştient că ea nu e decât o iluzie? Una din două: 1. raţiunea e cea mai împuţită mutaţie pe care a suferit-o omul; 2. extazul – acest ultim fort al scamatorilor care se antrenează mereu singuri în aşteptarea furibundă a unei reprezentaţii pe care nu o vor da niciodată.

* Apa întunecată, adâncă – moarte. Tentaţia continuă de a sări în apă. Dar care apă e mai adâncă decât noroiul vieţii?

* De prostie şi de hiperluciditate nu te vindeci decât prin moarte. Dar care e diferenţa dintre ele?

* Elucubraţiile unui bătrân tânăr. Prefer infinit stridulaţiile unui tânăr bătrân.