22 iulie 2010
Din pateticul jurnal fără miză al bietului Teofan, bătrânul fără umbră (1)
joi, lângă apă
* Care est
e blestemul suprem? A nu fi niciodată lucid sau a-ţi câştiga definitiv luciditatea?* A fi hiperlucid – până acolo unde nu te mai poţi identifica cu nimic. A nu te mai putea recunoaşte în celălalt sau în tine însuţi. A crea doar pentru a te opune mai apoi creaţiei tale. Dumnezeu se opreşte în ziua a şaptea pentru a se odihni. Va mai dobândi oare hiperluciditatea care a dat naştere creaţiei? Adevăratul eu – cel hiperlucid sau cel care „se odihneşte”? Dumnezeu creează doar pentru a se recunoaşte pe sine în opoziţie cu creaţia sa? Hârtia ascunsă în haina lui Pascal. E nevoie de o lipsă exclusivă, totală şi continuă de luciditate, în opoziţie cu exclusivitatea unei hiperlucidităţi continue şi chinuitoare? Există alternanţă între cele două, există trecerea de la una la cealaltă? Există întoarcere din cădere? Da, dar ea nu va mai însemna niciodată o urcare. Hiperluciditatea morbidă din starea de „lowest of the low”, de unde orice urcare nu poate fi decât o iluzie. A crede ca te poţi reconstrui din propriile ruine este o iluzie – una dintre cele mai frumoase iluzii şi, totuşi, o iluzie. Care este miza fericită din a vedea clar peştii putrezi şi pâinile mucegăite din noroiul pestilenţial în care te scalzi? A putea să vrei cu adevărat să te bălăceşti întocmai ca o fiară şi niciodată ca un zeu în mlaştina în care ai căzut – iată un lucru a cărui posibilitate este din nou o iluzie. Poate cea mai frumoasă dintre iluzii.
* Cum poate fi atât de dureroasă căderea din beţia de orice fel, când eşti atât de conştient că ea nu e decât o iluzie? Una din două: 1. raţiunea e cea mai împuţită mutaţie pe care a suferit-o omul; 2. extazul – acest ultim fort al scamatorilor care se antrenează mereu singuri în aşteptarea furibundă a unei reprezentaţii pe care nu o vor da niciodată.
* Apa întunecată, adâncă – moarte. Tentaţia continuă de a sări în apă. Dar care apă e mai adâncă decât noroiul vieţii?
* De prostie şi de hiperluciditate nu te vindeci decât prin moarte. Dar care e diferenţa dintre ele?
* Elucubraţiile unui bătrân tânăr. Prefer infinit stridulaţiile unui tânăr bătrân.
