17 mai 2011
There was an old man who lived in Yorkshire…
Stilistul şi londronienii
Franz şi „Pianul călător”
Albert şi show-ul
Într-unul din Caietele lui Camus se găseşte o schiţă a unui alt eventual epilog al piesei Caligula : „Nu, Caligula nu este mort. El este aici, el este acolo. El este fiecare dintre voi. Dacă v-ar fi dată puterea, dacă aţi avea suflet, dacă aţi iubi viaţa, aţi vedea dezlănţuit acest montru sau înger pe care îl purtaţi în voi înşivă. Timpul credinţei noastre că lucrurile pot fi frumoase şi pot înceta să fie absurde este pe moarte. Adio, mă întorc la istorie, acolo unde stau înlănţuiţi cei care se tem să iubească prea mult”. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
Cum mai stăm cu Eugène?
În 1960, la câteva luni după ce Eugène Ionesco publica Rinocerii sub formă de text dramatic (iniţial, creaţia ionesciană fusese publicată ca nuvelă, în 1957, avându-l ca singur personaj pe Béranger), piesa era pusă în scenă de celebrul Jean-Louis Barrault la Théâtre de l'Odéon din Paris. După numai două luni, Orson Welles realiza şi el, în stilu-i caracteristic, un spectacol după piesa lui Ionesco la Royal Court din Londra, avându-l pe Laurence Olivier în rolul principal. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
What’s His Line? O Teoremă
Nu, nu ne aflăm în studiourile CBS şi nici în SUA anilor ’50. Nu suntem participanţi la celebra emisiune a acelor ani, What’s My Line?, dar îndrăznesc, totuşi, să propun un joc de acelaşi gen. Eu vă zic câteva lucruri despre cel pe care îl voi lua astăzi în discuţie, iar voi încercaţi să ghiciţi despre cine vorbesc. În 1941, la 19 ani, îşi publica prima carte de poezie, în limba friulană, Versi a Casarsa 1 martie 2011
Roma, che bellezza! - Dundo Maroje
8 ianuarie 2011
Omenesc, prea omenesc
„Din perspectiva eroului tragic nietzschean, în pictură, acel erou tragic aş fi eu.” Sunt cuvintele lui Dionisis Christofilogiannis, cel a cărui expoziţie de pictură, Apollonian Dionysian Dichotomy, se poate vedea zilele acestea la Muzeul de Artă din Cluj. Mereu în căutarea propriei identităţi, artistul grec este unul dintre acei rari oameni care încă mai simt, care încă mai întreabă, care încă se mai simt şi se mai întreabă. Şi nu spun asta din dorinţa de a fi patetic şi nici din fatalismul omului care simte cu acuitate faptul că nu s-a născut în epoca potrivită. O spun pentru că e destul de greu să vezi, în arta de orice fel de azi, nu numai în pictură, lucrări care să se aplece cu un chip omenesc asupra unor teme şi întrebări fundamentale în evoluţia umanităţii încă de la începuturile ei. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





