Mergând la piesele puse în scenă de Teatrul Maghiar din Cluj, îmi surprind din ce în ce mai des faţa acoperită de un zâmbet. Cu totul. Nu e plăcerea pe care ţi-o dă o oarecare voluptate a analizei critice, a contemplării profunzimilor textuale, teatrale sau metateatrale. E pura plăcere de a fi simplu privitor al unor spectacole din ce în ce mai bune, din ce în ce mai închegate, a unor spectacole care se apropie din ce în ce mai mult de ceea ce eu, ca spectator şi atât, aş numi Teatru.
(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
