Există, pe holurile tuturor teatrelor, o adevărată isterie snob-pudibondă, o veritabilă avalanşă de discursuri despre licenţiozitatea multora dintre piesele ce apar pe scene, despre nuditatea excesivă, despre limbajul deşănţat folosit în spectacole. Am văzut de multe ori oameni care, cu o infinită emfază, se atacă până şi la cea mai mică aluzie sexuală, până şi la vederea pe scenă a unei jumătăţi de sfert din pieptul vreunei actriţe sau la auzul vreunui cuvânt pe care nu-l găseşti prin dicţionarele Academiei.
(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
