E reconfortant să vezi, între atâtea spectacole care suferă, într-o mai mică sau mai mare măsură, de o grandomanie fondată sau nu, între atâtea spectacole care încearcă (forţat, aş spune, de multe ori) să se muleze pe paradigma teatrului postdramatic, o piesă simplă, o reîntoarcere în lumea poveştii, în lumea unei epici simple, fără rupturi, în lumea unui ludism pe care, de tot mai multe ori, în pierdem sau îl ducem în zona absurdului. E minunat să vezi cum un monolog de aproape două ore, bazat pe un text scris în peisajul baroc al Franţei secolului al XVII-lea, reuşeşte să „fure” o sală întreagă şi să o ducă în
Lumea de dincolo. Vorbesc despre spectacolul francezului Benjamin Lazar, după un text al lui Cyrano de Bergerac, pe care clujenii au avut ocazia să-l vadă în zilele acestea la Teatrul Maghiar:
Lumea de dincolo sau statele şi imperiile din lună.
(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
