14 septembrie 2011
Andrei şi dublul – Cutia cu bătrâni, Andrei Oişteanu
O mărturisire: în timp ce citeam cele două microromane ale lui Andrei Oişteanu prinse între coperţile Cutiei cu bătrâni, Comisionarul şi Arhivarul, eram nedumerit văzând diferenţele aproape neverosimile dintre stilurile abordate de scriitor în fiecare dintre ele, la o distanţă temporală de doar doi ani. Comisionarul e gotic, e rece, e riguros, e mai mult, precum, bunăoară, la Camus sau Sartre, o declaraţie filosofică decât un roman propriu-zis. Arhivarul, dimpotrivă, e luxuriant, e o viermuială barocă de obsesii şi imagini de o plasticitate fenomenală. Abia la cinci minute după închiderea cărţii, mi-a apărut un zâmbet involuntar cât toată faţa, acel zâmbet care, de obicei, spune ceva ce poate fi înlocuit foarte uşor cu „Da. Deci da.” sau mai comunul „Jos pălăria”. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
