14 septembrie 2011
Gekijō mi nitsuite sau despre adevăratul teatru - Keisei Hangonko
Cineva îmi zicea, la Timişoara, după Twins-ul lui Pal Frenak, spectacolul în care erau implicaţi doi actori fundamental diferiţi ca manieră de interpretare: „asta e diferenţa dintre har şi tehnică”. Ştiu, e un clişeu. Dar e un clişeu pe care teatrul românesc îl foloseşte atât de des în mecanismele lui interne de selecţie, încât ne vine imposibil să lucrăm în afara lui. Deşi conştientizăm diferenţa şi importanţa ei încă dinainte, tranşarea aceasta radicală a lucrurilor mi-a viermuit de atunci mereu în minte, indiferent la ce spectacol asistam. Mania catalogării şi a înregistrării în spiritul sistemului deja expus mă atinsese destul de mult. Iar cum rutina nu se poate întrerupe decât printr-un şoc de un fel sau altul, la fel cum Ironia nu te lasă niciodată să stagnezi prea mult pe o singură idee, am ajuns aproape întâmplător la Teatrul Municipal din Turda, la spectacolul companiei japoneze Yamanote Jijosha, Keisei Hangonko. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
