14 septembrie 2011
Ce mai simt cei care vorbesc? - Carlo Maria Martini în dialog cu Umberto Eco
Mărturisesc că întâlnirea mea cu textul despre care vreau să vorbesc aici nu a avut loc conform binecunoscutului mecanism al vederii pe raft în librărie – curiozitate lăsată cu tremure ale membrelor inferioare până la casa de marcaj – devorare în drum spre staţia de autobuz. A fost o întâlnire mai degrabă întâmplătoare, generată, probabil, în mintea mea, de o curiozitate mai degrabă reţinută determinată de titlu şi, în cea a persoanei care mi-a oferit-o, de o oarecare luare la cunoştinţă a faptului că, în nebunia circulară pe care (încă?) ne-o permite tinereţea, clipele de siguranţă alternează cu cele de instabilitate (a se citi momentele de euforie extatică se succed celor de disperare cumplită). „Pentru când mai am întrebări” suna ca o indicaţie valabilă, mai ales că opiniile solide şi lipsa întrebărilor mi se par semne ale spiritelor sănatoase, în sensul cioranian/nietzschean al conceptului. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
