17 mai 2011
O iarnă cu tine însuţi (FEST-FDR, ziua 6)
„Când ninge peste Bucureşti/Eşti… mort!/Mor trei sute de poveşti/Eşti… mort!/Şi fiecare sufleţel/Eşti… mort!/Se duce într-un ghiocel/Eşti… mort!”. Şi dacă ar fi numai ăsta refrenul cel care îţi sună obsesiv în minte după ce vezi Ca pe tine însuţi , piesa creată de Teatrul Foarte Mic din Bucureşti. Dar mai e toată atmosfera alienată şi alienantă, toată lumea aceea stranie a unei străzi care funcţionează după reguli exact opuse celor pe care le ştim noi, dar perfect valabile în ele însele, toată acea naturaleţe a bolii în propriu-i interior care îţi rămân stângaci şi pueril scrijelite pe conştiinţă, încât ai toate şansele ca, ieşind din sala de spectacol, să începi să te uiţi măcar puţin şi măcar pentru un timp la lucrurile cărora nu le-ai dat atenţie până atunci. Şi să păstrezi măcar un moment de reculegere. Nu pentru cei trei sute de homeleşi care mor în ficare iarnă pe străzile din Bucureşti, ci pentru tine. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
