Am mai spus-o şi nu mă feresc s-o spun din nou: personal, mă încântă mult mai mult spectacolele relativ simple ca decor, care mizează pe puterea actorilor de a convinge, decât cele supraaglomerate, suprasaturate de fel şi fel de găselniţe regizorale şi scenografice menite să fure ochii şi, dincolo de asta, să distragă atenţia de la adevărata miză a spectacolului, atunci când poate fi vorba de una. Prefer un clasic jucat la modul clasic unui clasic hipertehnologizat, la fel cum prefer un decor mai degrabă minimalist decât unul mai mult sau mai puţin născut dintr-un oarecare soi de megalomanie. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
