21 iulie 2010
Caravana cinematografică
Prima dată când mi-am zis că cinematografia românească de după anul 2000 înseamnă ceva şi va ajunge să însemne şi mai mult a fost în 2008, după ce am văzut Nunta mută a lui Mălăele. Aveam, însă, o senzaţie care nu-mi permitea să mă bucur pe deplin. „Da”, îmi ziceam atunci, „Mălăele vine din teatru şi aşa se explică totul. Aşa se explică festinul vizual, aşa se explică faptul că nu apare nicio replică în plus sau în minus. Toate vin dintr-o anumită disciplină învăţată în câteva zeci de ani de teatru. Filmul ăsta e un experiment. Unul fericit, dar unul singular, un gen de film care va dispărea tot atât de brusc pe cât a apărut”. (citeşte continuarea în Art Act Magazine)
