Lumea văzută de Ion B., filmul lui Alexandru Nanau este, categoric, cel mai bun documentar românesc pe care eu am avut ocazia să-l văd. Este, înainte de toate, ceea ce se poate numi un film „curat”. Curat ca idee, curat ca imagine, curat ca scenariu. Şi spun „curat” pentru că, văzându-l, am avut tot timpul impresia că stau în faţa unui film realizat în stricta literă a definiţiei prime a documentarului: aceea de oglindă care nu deformează, ci arată, într-un mod cât se poate de realist, un fragment epic al lumii. Povestea este lăsată să se desfăşoare după legile ei interne, iar tu, ca spectator, ai impresia lipsei, sau, cel puţin, a unei cantităţi minime de intervenţie din exterior. Filmul devine extrem de real, un film care te duce, prin simplitatea (sau, cel puţin, impresia ei) cu care este realizat, în acel „acolo” al lumii îndepărtate, dar care devine extrem de personală, a subiectului.
(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
Lumea văzută de Ion B., filmul lui Alexandru Nanau este, categoric, cel mai bun documentar românesc pe care eu am avut ocazia să-l văd. Este, înainte de toate, ceea ce se poate numi un film „curat”. Curat ca idee, curat ca imagine, curat ca scenariu. Şi spun „curat” pentru că, văzându-l, am avut tot timpul impresia că stau în faţa unui film realizat în stricta literă a definiţiei prime a documentarului: aceea de oglindă care nu deformează, ci arată, într-un mod cât se poate de realist, un fragment epic al lumii. Povestea este lăsată să se desfăşoare după legile ei interne, iar tu, ca spectator, ai impresia lipsei, sau, cel puţin, a unei cantităţi minime de intervenţie din exterior. Filmul devine extrem de real, un film care te duce, prin simplitatea (sau, cel puţin, impresia ei) cu care este realizat, în acel „acolo” al lumii îndepărtate, dar care devine extrem de personală, a subiectului.(citeşte continuarea în Art Act Magazine)