21 iulie 2010
Felicia înainte de toate
O să par extrem de cinic, dar vreau să fiu cât se poate de sincer: Felicia înainte de toate e un film care m-a iritat cumplit. Nu pentru că ar fi un film prost sau pentru că mi-ar ridica nişte probleme cărora să nu le pot face faţă. Nu. M-a enervat pentru că mi-a pătruns în fondul cel mai intim cu putinţă, poate că a încercat să-mi atace ultima baricadă a intimităţii. Un fond pe care, cred, nimeni nu şi-l doreşte răstălmăcit, discutat sau arătat pe un ecran mare, într-o sală plină cu oameni şi cu difuzoare de sute sau mii de wati: domeniul absolut intim al relaţiilor familiale, dar nu al celor strigate în gura mare, ci un domeniu al relaţiilor de familie pe care doar tu le cunoşti, în care tu eşti centrul, în care nu e vorba de un dialog, ci de un discurs intim şi egoist al tău, despre mama, tatăl, sora sau fratele tău.(citeşte continuarea în Art Act Magazine)
